Supreme Council of 33rd and Last Degree of the Ancient
and Accepted Scottish Rite of Romania

Interviu acordat de P.P. & Il. Fr. STELIAN NISTOR, 33 revistei Forum Masonic

Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu al Ritului Scoțian din România Stelian Nistor,33, a acordat un interviu Il. Fr. CLAUDIU IONESCU, 33, directorul revistei Forum Masonic. Reproducem acest interviu asa cum a aparut initial in revista mai sus amintita. 

Pentru început, Prea Puternice și Ilustre Suveran Mare Comandor, te rog să ne spui care este crezul tău masonic.

E necesar să crezi în ceva, să crezi în cineva… Crezul masonic este relevat, pentru fiecare dintre noi, începând cu calitatea de maestru mason, în loja simbolică. În Masonerie cred că nu se respectă aritmetica şi nu se pune problema ca un grad 4, de la un rit de perfecție, să fie mai mare în importanţă decât gradul 3 dat de o lojă simbolică. Dar nici gradul 3 nu este mai mare decât un grad 4 de la un rit de perfecție, căci treptele iniţiatice sunt o realitate.

Era o glumă când începuse în România producția unui autoturism, se spunea că, din fudulie românească, „toate cele patru locuri vor fi în față”. Dar, în timpul ăsta, numai unul ține volanul. Vezi, în RSAA din România nu toate locurile sunt în față, dar ştii că după o justă aşteptare participativă activă poţi ajunge în faţă. Ritul promovează elitele şi îşi promovează elitele. Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România îndeplineşte conducerea, administrarea, justiţia, diplomaţia şi politica masonică a Ritului.

În România, în cei aproape 50 de ani cât a lipsit din viaţa socială, fiind interzisă, Masoneria a căpătat în percepţia oamenilor dimensiuni hiper-oculte, tenebroase, sumbre chiar, de organizaţie secretă parastatală şi transfrontalieră, care se ocupă cu organizarea şi conducerea din umbră a lumii în folos propriu. Astfel, unii au văzut în Ritul Scoţian un prilej de a se înscrie ca într-un partid aflat mereu la putere care, începând chiar de a doua zi, te poate face cel puţin ministru. Alţii chiar au întreţinut şi vândut, la propriu, această iluzie. De ei ne despărţim. Nu vor merge mai departe. Mai ştiţi anunţul din gară cu „cei care au însoţit pe călători la tren sunt rugaţi să coboare din vagoane”? Începem să dăm acest anunţ şi cu privire la Ritul nostru.

Se spune că Masoneria ia un om bun ca să-l facă și mai bun. Dar nu există o unitate de măsură a bunătății noastre, nu există un aparat sau o comisie obiectivă care să cuantifice ceva atât de subiectiv: cât de buni eram la intrarea în Masonerie şi cât de buni am devenit după un timp dat: o lună, un an, zece ani, o viaţă. Dau uneori o pildă izvorâtă dintr-un fapt de viaţă: în urmă cu nişte ani, soția unui prieten de-al meu a devenit bigotă. Venea repede de la școala unde era profesoară, își punea baticul și pleca la biserică. Acolo stătea, cum se spune, până o uita Dumnezeu. Asta făcea în fiecare zi, neglijându-și însă copilul, soțul, casa, care, lipsiţi de prezenţa ei în familie, au luat-o razna. Am întrebat-o, în acest context, „ce te învață Dumnezeul tău”? Cum adică Dumnezeul meu? a răspuns ea. Cel cu care comunici atât de mult şi de des. Îmi răspunde că Dumnezeu o învață să fie mai bună. Stop: începe cu familia ta, i-am replicat. Fii mai bună cu copilul tău, cu soţul tău, cu casa ta. Nu se poate să fii mai bun doar aşa, din vorbe, în aer, ca undele radio în eter! Fii bun în concret, în viaţa de zi cu zi, prin fapte. În urma noastră, s-ar putea ca numele să nu rămână, cum uneori avem trufia să credem, dar pot rămâne faptele noastre bune.

Eu cred că a fi mason nu înseamnă doar a merge, în mod mecanic, la ținute. După un număr de participări la ținute începi să observi că în primul minut unul bate cu ciocanul în masă, că unul trece cu o lumânare, că unul întreabă cât e ora și că răspunsul nu are legătură cu ceasul. Asta de cinci-șase-zece ori. Așa ai învățat pe de rost ce se întâmplă în timpul unui ritual şi asta nu e rău. Dar când, bazându-te numai pe asta, ajungi să-ți spui în sinea ta: „Doamneee, câtă masonerie știu!”, poate fi de rău. Mai vii şi acasă după ţinută cu pretenţia ca toată familia să meargă pe vârfuri pentru că „tata e obosit după ce a condus destinul omenirii şi în seara asta”! Fără să ne dăm seama, fără nicio rea intenţie, putem de fapt doar să ne profesionalizăm mecanic în a fi participanți la ținute în loc să devenim mai buni. Nu numai aşa devenim mai buni, aşa devenim doar participanți profesioniști la ținute, şi asta nu e suficient. Ritualul este modul de a comunica între noi, iar el ne transmite, subtil, că ţinuta trebuie trăită de fiecare participant în interior, în sinele tăcut. Iar Tăcerea…, Tăcerea e cea care ne uneşte. Ascultă, din când în când, tăcerea… Ascultă liniştea din templu, ea e forţa noastră…

În urmă cu câteva luni, deţinătorul unic al filmărilor Sesiunilor Naţionale de la Odeon, un fost mason, din dorinţa de a ne face rău, de a îndepărta lumea profană de noi, a postat o parte pe internet. Unii s-au panicat, precum că ar fi recunoscuţi astfel ca membri ai Ritului şi… mi-au sugerat că ar fi bine să facem demersurile legale către Youtube pentru ca respectivele filme să fie scoase. Lucrurile s-au întors însă în favoarea noastră: în fapt, lumea a văzut nişte actori cunoscuţi şi stimaţi rostind texte profund morale, universal valabile, cu valenţe creştine. Lumea a putut vedea, de fapt, curăţenia practicilor noastre, în contrast cu anumite preconcepţii aberante despre noi. Răspunsul meu pentru ipocriţii cei „sfioşi” a fost şi este: dacă ţi-e ruşine cu noi, stai acasă! Cu toate că menirea acestor înregistrări era ca ele să stea mărturie peste timp despre cei de astăzi, deocamdată am decis ca pe viitor să nu se mai filmeze la Odeon.

Să vorbim despre faptele care vrei să rămână.

Anul trecut în octombrie spuneam, ca un ecou al dorinţelor fraţilor din RSAA din România, că în cei aproape 25 de ani de la Reaprinderea Luminilor, „Ritul nu a zugrăvit o cameră de Templu, nu a văruit o cameră de spital, nu a dat o bursă unui copil merituos, nu a îngrijit o bătrână”. Am vrut ca noi, cu toţii, să schimbăm starea aceasta. Și am început. Supremul Consiliu dezvoltă Corpurile Rituale ale Ritului Scoţian (Lojile de Perfecție, Capitulele de Roza Cruce şi Consiliile Kadosh), astfel încât acestea să ajungă să aibă capacitatea de a desfăşura ţinute masonice autentice, care să nu se axeze pe practicarea mecanică a ritualurilor ci pe dezvoltarea morală şi spirituală a membrilor care le compun, astfel încât aceştia să poată contribui, ca elite, la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc, căci tot ritualul ne spune că „munca unui francmason nu se opreşte niciodată”.

Amintesc doar câteva dintre proiectele anunțate de Supremul Consiliu în decembrie 2015. Primul, deja finalizat, constă în renovarea unui salon de chirurgie de la Spitalul Elias din Capitală, ca parte a unui proiect de sprijin medical pentru membrii Ritului Scoțian și familiile acestora (părinți, soţii, copii și nepoți). A fost organizat un simpozion cu reprezentanţii din întreaga ţară a fraților medici membri ai Ritului, pentru ca aceștia să se pună de acord pe formula de funcţionare a „spitalului virtual”, aceasta până când RSAA din România va avea propria formă de unitate medicală.

Al doilea proiect constă în susținerea copiilor merituoși, aflați în situații familiale delicate (părinții cu venituri foarte mici ori plecați la muncă în străinătate). Aceasta înseamnă organizarea de cercuri de meditații, ținute de masoni sau nemasoni (profesori pensionari) care doresc să-și completeze veniturile. Ritul Scoțian va susține financiar şi participativ – pe întreg cuprinsul țării – acest proiect, care se adresează elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, deci înaintea admiterii la liceu și la facultate. Toți am avut, măcar o dată în viață, beneficiul unui sprijin. Cine spune că a reușit singur, ori e prost, ori te ia de prost.

Iarna vin facturile mari la încălzire, aşa că am inițiat un program, „Ajutorul de iarnă” pentru sprijinirea familiilor fraților din Rit trecuți la Orientul Etern și a fraților aflați în nevoie.

Avem menirea de a investi în viitorul României. Cu valoare de simbol am decis sprijinirea financiară în drumul ei spre marea performanţă a unei foarte talentate gimnaste, în vârstă de doar 8 ani. Este un copil deosebit, care ulterior, la primele ei două participări în concursuri naționale, a luat mai toate medaliile de aur puse în joc. Am luat şi noi, membrii Ritului, cu mândrie ca de părinţi, reuşitele Robertei Radu ca pe un semn de bun augur pentru ceea ce ne-am propus. Semnul că nu suntem pe o cale greşită, ci că suntem pe drumul cel bun!

Ai fost în două vizite oficiale, la Londra și Frankfurt. Recent ai avut ca oaspeți pe Suveranii Mari Comandori ai Greciei, Turciei și Ciprului. Care este situația actuală a României în context extern, în Ritul Scoțian?

Suntem parte legitimă a lanțului masonic universal şi suntem recunoscuţi ca atare. Subliniez: suntem recunoscuţi de toată lumea masonică. Doar Supremul

Stelian Nistor + Alan Englefiend + Eberhard Desch
PP & Il Stelian Nistor,33 – PP & Il Alan Englefiend,33 – PP & Il Eberhard Desch,33

Consiliu al Italiei a suspendat (nu a retras) recunoașterea Supremului nostru Consiliu, fără nici o explicație masonică. Dar am încredere în înțelepciunea noului Suprem Consiliu al Italiei că va reconsidera această decizie. Nici un moment nu s-a pus problema retragerii recunoașterii. A fost doar o tentativă de intoxicare! Dimpotrivă, am ajuns să dăm noi recunoaşteri altora la cererea lor (ex. Cipru). Marile puteri ale Ritului Scoțian din Europa ne-au observat un timp, ne-au ascultat şi apoi ne-au asumat. Am avut discuții care s-au dovedit a fi lămuritoare, punând capăt unor speculaţii „interesate” de la extern, alimentate de lobby-ul rusesc cu sprijinul a doi-trei ticăloşi de la intern, cu privire la realităţile RSAA din România, la raporturile Ritului cu MLNR etc. Am luptat cu toate „armele” masonice pentru a învinge efectele lobby-ului potrivnic şi susţinut al Rusiei, şi am izbândit.

Între 7-9 octombrie 2016, România va fi gazda Conferinței Suveranilor Mari Comandori din Europa și Ţările Asociate. Am avut în această acţiune temerară, ce-i corect, e corect, sprijinul total, dedicat şi extrem de eficient al Marelui Maestru al MLNR, Radu Bălănescu. În mod concret acesta s-a etalat ca o piesă grea în liga mare a diplomaţiei masonice, a probat ce mult înseamnă ca România să fie reprezentată şi mai ales bine reprezentată la vârf în Masoneria Universală. Cinste lui! Tema pe care am propus-o pentru această conferință este: „Masonerie și vanitate. Provocările secolului 21 pentru Ritul Scoțian în menţinerea Regularităţii în Masoneria Universală”.

Mi-ai sugerat astfel următoarea întrebare: cu ce se confruntă azi Masoneria pe plan universal? Ce lupte are de dus?

Sigur că Masoneria are la bază idei generoase, frumoase, care, ca în orice tip de organizație, sunt puse însă în aplicare de către oameni. De vocaţia de a face bine sau de lipsa acestei vocaţii depinde reuşita, depinde adevărul sau minciuna. Sigur că vanitatea a însoțit omenirea dintotdeauna. Orgoliul distructiv şi găunos a pervertit multe idei frumoase de-a lungul timpului. În permanență a fost cineva care nu a fost suficient de șef și și-a dorit să rupă o aripioară, să-i spună şi lui cineva „şefu’”! Totuşi, e necesar să crezi în ceva, să crezi în cineva. Ne tot adunăm noi, masonii din întreaga lume, de la începuturile timpurilor, în jurul acelorași idei frumoase, generoase, morale. Aceste idei nu au moarte. Noi, ca persoane, da, avem un început și un sfârșit. De aceea iubesc să spun că unii au ceasuri dar Ritul Scoțian are timp. Asta i-am replicat Suveranului Mare Comandor al Rusiei, la Frankfurt, când a încercat să ne ia dreptul de a găzdui Conferinţa: tu ai ceas, eu am timp!

RSAA din România nu vinde grade, ci ne împrumută pe timpul vieţii noastre demnitatea de a-i fi membri. Sigur că suntem organizați într-o ierarhie și că există dorinţa legitimă de a parcurge treptele cunoaşterii, validat de trecerea prin ierarhie. Nu e, încă mai cred, doar dorinţa de a deveni mai mare în grad. RSAA îşi promovează elitele.

Cred că în Ritul Scoțian sunt două momente de încărcătură emoţională specială: intrarea în Ritul Scoțian la gradul 4 şi „ieşirea” din Rit la primirea gradului 33. Pentru că unii, cel puţin până acum, aşa au considerat că intrarea în gradul 33 a fost şi ieşirea din viaţa Ritului. Am folosit acest cuvânt – ieșirea – pentru aceia care consideră că, odată obținut gradul 33, nu mai ai nimic de făcut. Fals! De abia de atunci începe! Metaforicul și nescrisul „grad 34”, care nu există decât în urma faptelor noastre. Dacă nu definim ce simțim, ce ne adună laolaltă, nu o să știm nici să trecem strada. Dar un mason trece strada altfel? Da, pentru că are respect față de reguli, față de normele sociale. Ceea ce facem în lojă este o parte din antrenamentul pentru ceea ce facem în viața noastră profană. Ținutele noastre sunt ceea ce pentru alții este mersul la sală, acolo acumulăm ca să fim „frumoși în oraș”. Asta este ceea ce propun eu Ritului Scoțian – să acumulăm și să dezvoltăm acele calități care să ne servească în profan, ca să devenim în mod real modele, în viața de zi cu zi. A fi mason de rit scoţian ar trebui să devină un mod de viaţă. Îmi doresc să ajung să văd următoarea scenă, în care un vecin îi spune vecinului său mason: „Domnule, am remarcat cum vă comportaţi, cum vă îngrijiți familia, casa şi cariera. Asta e pentru că sunteți mason în Ritul Scoţian? Mi-aș dori și pentru copilul meu o astfel de dezvoltare”. Eu cred că se poate. E necesar să crezi în ceva, să crezi în cineva…

Crezi că lumea de azi mai are nevoie de Masonerie așa cum a fost în trecut?

Da, cred cu convingere acest lucru. Nu este masonerie de trecut şi masonerie de viitor, este, aşa cum veacurile stau mărturie, doar… Masonerie! Tot ceea ce provine din Tradiţie (nu din tradiţie), nu îşi poate uita sau, mai rău, nega trecutul, rădăcinile. Din păcate însă, lumea nu mai are nevoie de trecut în general, lumea aleargă după viitor, neglijându-și prezentul. Lumea însă are nevoie de principiile de bază ale Masoneriei, de curățenie morală, dar lumea nu mai are nevoie de trecut. Știi cum se spune, când cineva nu își cunoaște trecutul nu își poate stăpâni prezentul şi nici pregăti viitorul. Interesul pentru partea frumoasă a Masoneriei, pentru partea curată, nu s-a micșorat. Poate doar s-a mărit numărul celor care nu–i pot pătrunde înţelesurile… te-ai gândit la asta?

De ce Masoneria nu mai poate influența societatea ca în secolele XIX și XX?

Dar cine zice că nu? E necesar să crezi în ceva, să crezi în cineva… Dau exemplul unui moment cu un prieten foarte bun din vremea studenției mele – el era un pasionat și extrem de talentat student la Arhitectură. La începutul anilor ‘80 venise, pentru un timp, o directivă prin care profesionalizarea arhitecților putea fi practic anihilată: le lăsa doar de ales dintre câteva proiecte standardizate pe cel care se va face, şi cam atât. Era omorâtă creativitatea. El visa la proiectul unei clădiri în formă de piramidă cu vârful în jos (apropos de piramidă, unul dintre simbolurile noastre). I-am spus să nu se oprească, să se pregătească în continuare la parametrii cei mai înalţi, pentru că va veni vremea în care va fi voie şi nevoie să facă astfel de construcții şi atunci când va veni vremea aceea, să-l găsească pregătit. Deci, trebuie să ne facem zilnic „antrenamentul” de masoni, pentru momentul în care societatea va avea nevoie de noi mai mult decât are acum, deşi şi acum fiecare mason poate influenţa lumea din imediata sa vecinătate. Au mai fost astfel de momente în istorie, viața e… complexă. Evident că societatea poate fi influențată în bine şi de noi, pentru că sunt masoni peste tot, noi nu suntem o tabără pe o parte a străzii și pe partea cealaltă sunt altfel de oameni!

Ești adeptul unei masonerii cu tentă națională sau internațională?`

Vreo 12 ani am avut o revistă de bucătărie și am învățat următorul lucru: nu există un boeuf stroganoff de București și unul de Berlin. E la fel, are obligatoriu aceeași rețetă. Masoneria este universală! Sigur, îți poți servi țara ca mason, toţi, în toată lumea fac asta. Jurămintele noastre, ale membrilor RSAA depuse sub drapelul țării, așa încep: „Jur credință țării mele, România”. Jurământul masonului pentru țară nu este mai mic decât jurămintele pentru Ţară ale altor organizaţii şi structuri legal constituite. Devotamentul şi sacrificiul masonului pentru Ţară poate fi însă uneori mai mare! Toată istoria modernă a României a dovedit asta. Mergem înainte!

Am revenit la heraldica de la începuturi, la însemnele de la 1881. Am schimbat melodia ce însoțește aducerea drapelului naţional în templu, pentru că cea care era înainte, tot a lui Ciprian Porumbescu, a devenit încă din 1912 imnul oficial al Albaniei. Nu pot aduce drapelul țării mele pe imnul altei țări, oricare ar fi ea, mai mică sau mai mare… Am schimbat cu „Trei culori”, care este tot a lui Ciprian Porumbescu, compus chiar în preajma lui 1881, anul în care s-a înființat Ritul Scoțian în România. Punem doar două strofe, prima şi ultima, cu versurile originale ale lui Andrei Mureşanu, de atunci: „Trei culori cunosc pe lume / Ce le țin ca sfânt odor / Sunt culori de-un vechi renume / Amintind de-un brav popor. // Și când, fraților m-oi duce / De la voi, și-o fi să mor / Pe mormânt voi să-mi așterneți / Mândrul nostru tricolor”. E ceva neclar în mesajul ăsta…?

Ce mesaj vrei să transmiți masonilor de Rit Scoțian din România, dar și celor din străinătate?

Pentru cei din România mesajul este: „Hai la treabă”, iar pentru cei din străinătate este „Noi, aici, ne ținem de treabă”.

În final, te rog să ne prezinți un scurt Curriculum Vitae, atât profan cât şi masonic.

Sunt născut pe 29 septembrie 1958, în Fălticeni, județul Suceava. Am făcut școala la Suceava, unde am stat până la 18 ani, când am plecat în lume. Am intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” în 1981 cu 9,09 și am absolvit cu 9,49. După ce am terminat facultatea, am fost oprit la Teatrul Național din București, era o mare onoare. M-am mutat apoi, prin concurs, la Teatrul Nottara, unde, mai târziu, am ocupat (tot prin concurs) funcția de director artistic. Am jucat în 15 filme artistice ale timpului. În 1985 am luat Premiul de Interpretare masculină al Asociației Cineaștilor – Oscarul românesc, pentru rolul principal dintr-un film regizat de Andrei Blaier. Am avut o carieră în televiziune, având șansa să fac parte din prima garnitură a ceea ce astăzi se numește ProTv.
În calitatea de director de teatru, la finele anilor ’90, am intervenit pentru aplanarea unui conflict, gest care m-a transformat în… acuzat. Umilitor şi greu am câştigat în instanţă, dar mi-am pierdut iubirea pentru acea lume. Am intrat într-o lume nouă. Știi că lumea afacerilor este, cumva, ca Franța: toată lumea a auzit de Franța, dar puțini ne-francezi au trăit acolo. De aproape 20 de ani am schimbat ziua în care luam salariul cu ziua în care dau salarii.
A trebuit să mă reformulez. Am făcut asta de nevoie, din disperare. M-am desfăcut ca pe un aparat de radio, am pus piesele pe masă, m-am făcut apoi la loc, dar la montaj au rămas niște piese pe afară și a fost o perioadă în care m-am întrebat cum Dumnezeu funcționez fără ele, apoi a venit o perioadă în care m-am întrebat cum am putut funcționa atâta timp cu ele, iar de multă vreme nu mă mai întreb nimic pe acest subiect. Am cunoscut şi trăit deznădejdea, speranţa, iubirea, succesul, trufia, înfrângerea, boala, umilinţa, trădarea şi iarăşi iubirea. Nu am ştiut întotdeauna ce să fac cu ele. Asta m-a şi salvat. Am întâlnit oameni extraordinari, şi din cei buni şi din cei răi, de la care sigur aş fi avut ceva de învăţat. Încă nu ştiu dacă am învăţat ceva.

Am o fiică, este masterand la Universitatea Națională de Artă Teatrală, pe care a absolvit-o anul trecut, fiind anterior licenţiată a Facultății de Drept. Evident, o sprijin în drumul ei. Catinca Maria e însă talentată în ambele direcţii şi asta ne cam încurcă…

De cinci ani sunt parte în dezvoltarea proiectului „Majoritas”, în calitate de co-fondator alături de Lucian Despoiu. Este vorba despre marketing politic online. Lucrăm, discret, exclusiv în străinătate. 5 preşedinţi, 8 prim miniştri şi 20 de partide în portofoliu. Avem până acum 15 campanii mari, cu 14 victorii. La prezidenţialele din Indonezia, de exemplu, candidatul nostru a câştigat cu 53,88% adică l-au votat 70.997.833 de alegători. Am pierdut într-o singură țară, în Brazilia, la prezidenţiale, dar tocmai s-a dovedit că de fapt votul a fost fraudat în dauna candidatului nostru, aşa că… mergem înainte!

„Majoritas” este o satisfacție uriașă, e ca o dragoste venită la maturitate, este ca un vis care se întâmplă. Am o problemă cu termenul de „vis”, pentru că a visa presupune să dormi, iar „Majoritas” nu ne lasă să dormim, fie şi pentru că avem birouri şi în Washington, Rio de Janeiro, San Salvador, Manila, Tokyo, Accra (Ghana)…

În 1981 mi s-a vorbit, în taina condiţiilor de atunci, prima oară despre masonerie. În 2015 am primit, stând cu emoţie alături de unii dintre cei cu care am fost iniţiat, Diploma pentru cei peste 20 de ani de activitate masonică. Sunt membru al unui singur rit de perfecție – Ritul Scoțian, care în acest an va sărbători 135 de ani de la înfiinţarea în România. În 6 iunie 2005 am primit gradul 33. În 25 septembrie 2015 am fost ales Suveranul Mare Comandor al RSAA (cu unanimitate de voturi, n.r.).
Mergem înainte!

Stelian Nistor, 33º Suveranul Mare Comandor Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România