Într-o civilizație cum este cea modernă, care – spune René Guénon – s-a dezvoltat într-un sens pur material, și nu se sprijină pe niciun principiu de ordin superior, unul dintre fenomenele cele mai semnificative și mai bizare, totodată, este prevalența ideologiilor asupra realității.
Ultimele două secole, dar mai cu seamă secolul XX, au scos la iveală ideologi și ideologii care – în termeni poate diferiți, dar la fel de cinici – și-au propus să „schimbe” Lumea din temelii, să construiască un „om nou”, să aducă omenirii un „viitor de aur” etc.
Cu cât succes s-au finalizat aceste promisiuni nu mai e nevoie s-o spunem: în plan practic ele n-au reușit decât să arate cât de ușor se poate trece de la idee la teroare, de la utopie la genocid, de la ideal la crima cea mai abjectă.
În acest context, care se confundă până la identificare cu materialitatea Lumii și cu exilarea Spiritualității în zone periferice „centrelor” de decizie, singura opțiune pentru a re-așeza, cât de cât, lucrurile în matca lor firească este recuperarea tradiției spirituale: cu tot ceea ce aceasta presupune în plan sacru – adică în interiorul Ordinului Masonic și în interioritatea fiecăruia dintre noi –, cât și în planul vieții profane – unde, chiar dacă reușitele noastre pot fi doar parțiale, beneficiul este oricum mai mare decât dacă n-am întreprinde nimic.
Din aceste considerente, și pornind de la prezumția că-n fiecare dintre noi există interogație morală, patos existențial, capacitate de opțiune, Supremul Consiliu – la inițiativa Suveranului Mare Comandor – a hotărât instituirea unei forme superioare de învățământ integrat: Academia Ritului Scoțian Antic și Acceptat.
Inedită în spațiul expunerii doctrinare, al asimilării adevăratei tradiții, Academia este deschisă tuturor Fraților, membri ai Ritului nostru, care doresc să-și perfecționeze anumite abilități, utile în viața profană, dar – mai ales – sunt dispuși să primească lumina Verbului Întrupat și să se împărtășească din luminile științei sacre: care, cum tot Guénon spune, «deschide, celor ce o studiază cum se cuvine, orizonturi nebănuite și cu adevărat de necuprins».
Sesiunea inaugurală a Academiei a avut loc marți, 13 decembrie, a.c., în prezența a peste 200 de Frați, inițiați în Ritul Scoțian Antic și Acceptat pe parcursul ultimilor doi ani (2015 și 2016).
A prezidat Suveranul Mare Comandor, Prea Puternicul și Ilustrul Frate, Stelian Nistor, 33° asistat de 12 membri ai Supremului Consiliu.
Lucrările sesiunii s-au desfășurat în ținută rituală.
În cadrul acesteia, au fost prezentate, după cum urmează, trei planșe – urmărite cu real interes de către toți cei prezenți:
- Istoria Ritului Scoțian Antic și Acceptat, în lume și în România – geneza gradelor scoțiene, termeni, cronologie, figuri importante, structura sistemului
- Structura Ritului Scoțian Antic și Acceptat
- Gradul 4 (legenda, arcane, instrucție)
Cele trei planșe au fost susținute de o echipă compusă din Il. Fr. Costin Cuneșteanu, George Ivașcu și Dan Dumitrescu.
Academia Ritului Scoțian Antic și Acceptat se adresează, cum spuneam, membrilor Ritului – dar și Maeștrilor Masoni, membri ai MLNR.
Prin formele sale de învățământ, Academia vizează două scopuri majore:
- să asigure și să perfecționeze instruirea masonică a Fraților – în privința ritualurilor, filosofiei și istoriei Ritului Scoțian Antic și Acceptat
- să contribuie la dezvoltarea personală a Fraților, în domeniul comunicării, managementului și leadership-ului, facilitând astfel transmiterea învățăturilor Ordinului nostru către comunitățile în care aceștia trăiesc și își desfășoară activitatea.
În acest sens, Academia va organiza:
- Cursuri de instruire masonică
- Cursuri de esoterism și filosofie masonică
- Cursuri de perfecționare personală (Oratorie, Comunicare, Coaching, Management, Leadership etc.).
Totodată, Academia asigură Fraților, după parcurgerea modulelor de curs, obținerea de:
- Certificate de absolvire emise de către Supremul Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România pentru cursurile de Instruire masonică
- Certificate emise de instituțiile de învățământ de resort, pentru cursurile de Oratorie, Comunicare și Leadership.
În deschiderea, cât și la închiderea lucrărilor, a vorbit Suveranul Mare Comandor.
Cuvântul său a reliefat semnificația evenimentului – care, alături de evenimente similare, marchează o etapă calitativ nouă în existența și lucrarea masonică a Ritului Scoțian Antic și Acceptat.
„A venit vremea bărbaților adevărați, – a spus, între altele, Suveranul Mare Comandor – , care, umăr lângă umăr, inimă lângă inimă, minte lângă minte, sunt chemați sa zidească puterea Ritului Scoțian Antic și Acceptat astfel încât această putere să se întoarcă înzecit asupra membrilor Ritului.
Trenul către performanță al Ritului Scoțian Antic și Acceptat a pornit. Putem dovedi în două moduri că suntem o elită: o dată, comunicându-ne pe noi înșine ca Masoni de Rit Scoțian în sânul Masoneriei Române; și, a doua oară, comunicându-ne pe noi înșine ca fiind parte a unui corp de elită în societatea profană”.