Supremul Consiliu de Grad 33 și Ultim - Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România

Supremul Consiliu de Grad 33 și Ultim

al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România

Conferințele Academiei RSSA din România

Proiect cultural de anvergură, seria de conferințe ale Academiei noastre s-a deschis sâmbătă, 8 aprilie 2017, sala „Amfiteatru” a Teatrului Metropolis din Capitală,  printr-o interogație: Cum ne folosim de Cultură ? Incitantă, dificilă, stringent-actuală, tema conferinței  inaugurale a fost susținută de prof. univ. dr. Theodor Paleologu , ambasador, fost ministru al Culturii.

Excelent cunoscător al „lumii” clasice greco-romane, ca și al marii culturi europene moderne, conferențiarul a oferit participanților un excurs în dublă cheie + vizând, deopotrivă, antichitatea și modernitatea; și stabilind semnificative „punți de legătură” între cele două „tărâmuri”.

Stilul colocvial, bonomia expunerii, pigmentată cu fine ironii, au învăluit ca-ntr-o „mănușă de catifea” rigoarea informației și directețea unor judecăți de valoare efectuate cu „mâna de fier” a celui bine întemeiat în „materia” din care-și extrage argumentele.

Expunerea a durat o oră – „după ceas”, cum s-a exprimat dl Th. Paleologu… Discuțiile care au urmat, pornite de la întrebări – avizate – ale multor participanți, aveau să dubleze, practic, durata întâlnirii; pentru ca, pe hol și, apoi, în fața teatrului, să se iște alte – scurte, dar incitante – dialoguri.

Conferința propriu-zisă  a fost prefațată, respectiv închisă de două lapidare alocuțiuni ale Suveranului Mare Comandor – axate, aluziv sau explicit, pe câteva idei fundamentale, ce animă, în subsidiar ori la vedere, acțiunile Ritului: istoricitatea noastră constitutivă, celebrarea excelenței, integrarea în economia culturală a României.

 


 

Conferința inaugurală de care tocmai am vorbit a fost flancată de alte două evenimente :

–   Concert festiv cu ocazia Zilei Organizației Mondiale a Sănătății, sâmbătă, 8 aprilie, ora 19, la Ateneul Român

–   Piesa de teatru „Jurnalul plăcerii” de Claude Carrére, vineri 7 aprilie ora 19 la Teatrul Metropolis, in interpretarea actorilor Cristina Răduţă Bobic și Marius Bodochi

 


 

Concert festiv cu ocazia Zilei Organizației Mondiale a Sănătății

Ca de fiecare dată, în ultimul deceniu, Orchestra Medicilor „Dr. Emil Nichifor” a celebrat Ziua O.M.S.  cu un concert care a cuprins pagini simfonice și arii de mare popularitate din opere.

Partea întâi a concertului i-a fost dedicată lui Beethoven – „prezent” cu uvertura „Edmont”, respectiv cu „Fantezia pentru pian, cor și orchestră” op.8, solistă: pianista Ana Nedelcu (Marea Britanie); și-a dat concursul Corul „Vox Medicalia”, alcătuit din studenți mediciniști.

Partea a doua s-a deschis cu uvertura „Eurianthe”, de Weber, și s-a încheiat cu suita simfonică „Peer Gynt” , de Grieg.

Între aceste două „coperți” de autentică vibrație, soprana Silvia Micu și tenorul Alin Stoica au interpretat arii și duete de Gounod, Cilea, Puccini, Sorozabal, Verdi.

Orchestra a fost dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner, avândul ca prim-violonist pe prof.univ.dr. Mircea Penescu.

Fiecare număr din program  a fost răsplătit cu îndelungi aplauze, fapt ce nu mai necesită comentarii.

 


 

La ambele evenimente au fost prezenți Suveranul Mare Comandor și membri ai Supremului Consiliu.

 

 

14 aprilie 2017
Teodor Paleologu
7
Arturo de Hoyos la București

Arturo de Hoyos la București

în perioada 18-25 octombrie este prezent în România Il Fr. Arturo de Hoyos 33, Grand Cross, figură proeminentă și de-a dreptul legendară a masoneriei contemporane, prin enorma sa contribuție editorială din ultimii 30 de ani și prin poziția sa de Mare Arhivar și Mare Istoric al Supremului Consiliu „Mamă a Lumii”, Jurisdicția Sud a Statelor Unite ale Americii.