Supremul Consiliu de Grad 33 și Ultim - Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România

Supremul Consiliu de Grad 33 și Ultim

al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România

Mediafax: Masoneria din România are un nou Mare Maestru

Mediafax, București, 19.04.2021:

  • „Masoneria din România îi elimină pe impostori”, anunţă Marea Lojă Naţională din România.
  • Masonii din Marea Lojă Naţională din România, reuniţi sâmbătă într-un Convent extraordinar, şi-au ales, „în mod statutar” noua conducere, „eliminându-i pe impostori”.
  • Noul Mare Maestru este ”Prea Respectabilul Frate George Ivaşcu”, fost ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, cunoscut actor şi manager de teatru.
  • Secretariatul organizaţiei avertizează că „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” Bălănescu Radu Ninel, pe care-l numeşte un impostor, nu mai reprezintă organizaţia masonică Regulară şi Recunoscută Marea Lojă Naţională din România.
  • Mesajul lui Thomas W. Jackson, Preşedintele de Onoare Fondator al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Regulare: „Mă bucur, însă, că această separare nu a avut ca rezultat crearea unei alte Mari Loji.”


La un an de la declanşarea unei crize fără precedent în organizaţie, masonii din Marea Lojă Naţională din România s-au reunit sâmbătă într-un Convent extraordinar şi l-au ales pe noul Mare Maestru, ”Prea Respectabilul Frate George Ivaşcu”, fost ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, cunoscut actor şi manager de teatru.


Sâmbătă, 17 Aprilie 2021, Marea Lojă Naţională din România (M.L.N.R) s-a reunit într-un Convent extraordinar, care datorită restricţiilor sanitare, a avut loc online. Potrivit comunicatului transmis de către Secretariatul organizaţiei, au fost reprezentaţi statutar 4354 (patru mii trei sute cincizeci şi patru) de Maeştri Masoni din 237 (două sute treizeci şi şapte) de Loji de pe întreg cuprinsul României de către „414 (patru sute paisprezece) delegaţi şi 20 (două zeci) de membri ai Marelui Consiliu, în prezenţa a 1676 (o mie şase sute şaptezeci şi şase) de Maeştri Masoni”.


Secretariatul organizaţiei transmite că masonii din România şi-au ales în mod statutar noua conducere, lăsând în urmă grupul „de lucru” coagulat în jurul fostului lider.


Deşi este vorba de un eveniment intern, M.L.N.R. este ”regulară şi recunoscută”, adică funcţionează după vechile legi ale masoneriei, fiind acceptată ca atare pe plan mondial, transmite Secretariatul organizaţiei. În mesajul adresat „Fraţilor care participă la Conventul Naţional Extraordinar din 17 Aprilie 2021”, Thomas W. Jackson, Preşedintele de Onoare Fondator al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Regulare, a exprimat atitudinea Masoneriei Universale asupra legitimităţii evenimentului (vezi cele două ataşamente, original şi traducere): „Sunt foarte întristat de această schismă care s-a petrecut în Masoneria din România. O privesc aproape ca pe un eşec personal. Mă bucur, însă, că această separare nu a avut ca rezultat crearea unei alte Mari Loji.”


Un membru marcant al organizaţiei traduce acest mesaj în ”termeni profani”: ”Mesajul este foarte clar. Domnul „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” Bălănescu Radu Ninel nu mai reprezintă organizaţia masonică Regulară şi Recunoscută Marea Lojă Naţională din România. Domnia sa a fost demis statutar din organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România încă din 17 octombrie 2020 (vezi documentul aici).


Potrivit organizaţiei, „ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, Bălănescu Radu Ninel emite însă în continuare sentinţe. „În patologie cum s-ar defini asta? În masoneria Universală Regulară, titulatura „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” nu există. Folosirea acestei titulaturi este pentru orice mason o sfidare a minimei decenţe. Ea este generată de un exacerbat auto-respect, pentru o gonflată imagine despre sine. Să fie ea menită să influenţeze atât pe cei care pot fi înşelaţi, cât mai ales autorităţile Statului şi Instanţele penale şi civile, în faţa cărora domnul „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” este tot mai des chemat?” , transmite organizaţia, în comunicatul intitulat „Masoneria din România îi elimină pe impostori”.

În ultimele luni, organizaţia a avut o conducere provizorie. Unul dintre membrii Marelui Consiliu ”pro tempore” mărturiseşte: ”Azi ne-am încheiat cu bine misiunea. Marea Lojă are din nou o conducere aleasă regular iar Constituţia noastră s-a îmbogăţit cu amendamente, votate cu o majoritate mult peste cele două treimi necesare. Ele funcţionează ca un vaccin: ne permit să prevenim repetarea unor abuzuri ca cele ale fostei conduceri. Confuzionarea denumirilor îmi aminteşte de momentul în care cineva a folosit sigla C.E.C. într-o înşelătorie. ”O fi bine, Dottore?” Personal, deşi sunt mulţumit, încă mă întreb: ce a căutat în organizaţia noastră un om cu veleităţi de baron local? Noi ne numim ”fraţi”, pentru că suntem în primul rând dedicaţi egalităţii între oameni.”


Articolul integral se află pe site-ul Mediafax: Masoneria din România are un nou Mare Maestru

20 aprilie 2021
7