Cei atinși de ”vârsta a treia” sau aflați prin preajmă își mai amintesc , probabil, această formulă: cu care învățătorul semnala elevilor, la ora de ”Dictare”, finalul unui paragraf și începutul celui următor… Cum s-ar zice: compartimentare și continuitate: sau, cu alte cuvinte: diferențiere și coerență.
În simplitatea ei primară, formula – ieșită, astăzi, din uzul școlii – ascunde o prestigioasă genealogie: de vreme ce, conform Marii Tradiții, ”sfârșitul unei lumi” nu este și nici nu poate fi vreodată decât ”sfârșitul unei iluzii”, un final de ciclu include – obligatoriu, am zice, – și germenii celui ce-i succede … Mai mult: dispărând ca atare, spune Rene Guenon, manifestarea este redusă la principiul care a generat-o, iar sfârșitul ei este, în același timp, ”redresarea” prin care (…) toate lucrurile sunt restabilite în ”starea lor primordială”.
Sub alt aspect, să-l numim ”esoteric”, căci tot în spiritul vechilor doctrine se află, ”Punct și de la capăt” sugerează devenirea în spirală pe care o presupune actul inițierii; sau actul cunoașterii de sine: echivalentă, spun textele sacre, cunoașterii lui Dumnezeu… Astfel, pe orizontală, sau în plan, cercul cunoașterii se închide când curba care-l descrie atinge ”punctul” din care a pornit: epuizând, cantitativ, obiectul/domeniul luat în atenție; pe verticală, însă, adică în spațiu , curba – dacă e animată de ”saltul” calitativ inerent parcursului inițiatic – depășește ”punctul” de joncțiune și o ia ”de la capăt”: se deschide unui nou traseu: superior, fie și numai cu o câtime, celui precedent.
Cercul potențial devine, astfel, spirală – ceea ce vrea să zică durată ascendentă, nu ”timp girator”.
Vorbeam, în ajunul Sesiunii Naționale din 25-26 martie a.c. despre o sărbătoare a Primăverii… Prin natura, dar mai ales prin spiritul în care s-au desfășurat, evenimentele înscrise pe ordinea de zi confirmă o astfel de sintagmă – deși complexitatea ”întâmplărilor de la Odeon” îngăduie și alte denominațiuni (la fel, dacă nu mai adecvate).
Când e adevărată, o sărbătoare nu se pretează la Ierarhizări ”interioare” – așa cum o mamă bună, demnă de acest nume, nu-și favorizează un copil în detrimentul celorlalți (deși, în viață ca și în basme, Prâslea e, totuși, cel mai iubit). În economia internă a unei sărbători, accentul se deplasează când pe unul, când pe altul dintre elementele care o alcătuiesc; în funcție de tensiune, de intensitate, de încărcătura emoțională a ”momentului”.
Fie-mi, totuși, îngăduit să afirm că – subiectiv vorbind – ziua de sâmbătă, 25 martie, s-a ”centrat” pe inițierea îin gradul 4 a 83 de Maeștri Masoni români, precum și a unor Frați din străinătate… Fapt cu dublă semnificație, cred.
Pe de-o parte, el atestă incontestabilul prestigiu pe care, etapă cu etapă, Ritul nostru și-l câștigă pe plan extern: marcându-i, printr-o certă deschidere/apreciere internațională, tot mai deplina, mai activa integrare în Lanțul Masonic Universal.
Pe de altă parte, și accentul meu aici cade, cei 83 de Frați amintiți mai sus reprezintă cel mai mare număr de candidați inițiați într-o singură Sesiune, din ultimii 24 de ani… Sub raport statistic, numărul acesta nu-mi spune nimic – statistica fiind, pentru mine, o ”știință” care te lasă așa cum te-a găsit. Ceea ce semnifică el este afluxul de prospețime pe care, aflat în primăvara re-construcției sale, e de presupus că Ritul nostru îl primește: cu emoție, dar și cu așteptări pe măsura obiectivelor majore stabilite în Supremul Consiliu și sintetizate de Suveranul Mare Comandor printr-un imperativ ”Hai la treabă!” – îndemn ce-i cheamă la lucru pe cei dispuși să lucreze și-i lasă în drum pe ”onorifici”, pe cei inactivi.
Cum s-ar zice: ”Mulți chemați, puțini aleși”. Sau, cu cuvintele noastre: perspectiva de durată rămâne, dacă nu singura, principala constantă a oricărei participări.
Scrisoarea trimisă, pe 3 aprilie, tuturor Fraților din Rit, de către Suveranul Mare Comandor, efectuează o lapidară și expresivă ”trecere în revistă” a evenimentelor consumate în 25-26 martie la Teatrul Odeon: relevându-i, fiecăruia dintre ele, importanța, semnificația și, îndeosebi, potențialitatea. Căci durata ascendentă de care vorbeam presupune un sens (adică ”direcție” și ”înțeles”) potrivit căruia cele ”de astăzi” nu se epuizează ”mâine”; ci, dimpotrivă, sunt/cuprind și idei-sămânță, cu fructu-nchis în viitor.
Nu mă voi referi, așadar, la alte evenimente – reluând, superfluu, ceea ce s-a spus… În aceeași ”logică” subiectivă, adoptată mai devreme, voi preciza doar că inițierea în gradul 4, petrecută sâmbătă, și-a aflat, firesc, ”pandantul” în ceea ce, a doua zi, a fost consacrarea a trei loji de perfecție: La Porte Rouge, prima de acest fel din Principatul Monaco, A Roca din Cluj-Napoca, denumire adoptată în onoarea fraților monegasci, și Jean Pangal din București.
Consider că cele două evenimente, cu semnificația specifică și purtând, fiecare, propria încărcătură emoțională, au intrat în relație simetrică deoarece, pentru Frații aflați în gradele 4-14, lucrarea masonică se petrece, esențialmente, într-o astfel de lojă – participarea activă/creatoare la ținute conferindu-le și ”rațiunea de a fi” în gradele respective: împărtășind, împreună cu ceilalți, demnitatea, onoarea și mândria de membru al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România.
Cu riscul de a părea excesiv, afirm că accederea în Gradele Înalte, conferite de Ritul Scoțian Antic și Acceptat, îndrumă către o triplă ”viață”; sau, mai exact, trăire: morală, intelectuală, spirituală – cu putință de realizat, pentru Franc-Masoni, numai în Lojile de perfecție, în Capitulele de Roza-Cruce, în Consiliile Kadosh… Spirală, durată ascendentă, treptată adâncire în arcanele Căutării Cuvântului Pierdut.
–